Influenţa câmpului magnetic asupra creşterii tumorilor
      Cunoscut încă din antichitate magnetul a fost considerat o piatră misterioasă care dăruieşte viaţa fără de moarte. Iată de ce am ales ca temă a lucrării noastre Influenţa câmpului magnetic asupra creşterii tumorilor. Dacă influenţa câmpului magetic terestru în orientarea păsărilor migratoare este binecunoscută acum, sau acţiunea terapeutică a câmpului magnetic în tratarea bolilor nervoase este folosită în centrele medicale mari şi din ţara noastră, despre tratarea tumorilor canceroase prin acţiunea câmpului magnetic, practic nu se cunoaşte nici un experiment la nivelul ştiinţei medicale din ţara noastră.   
      Acest referat încearcă prin mijloace modeste să readucă în atenţia cercetării ştiinţifice impotanţa studierii şi a altor metode de tratare a cancerului. Lucrarea ne oferă în partea introductivă un istoric al magnetoterapiei. Magnetul a fost folosit în scopuri terapeutice înainte de a fi fost utilizat la determinarea punctelor cardinale. Ca medicament local de uz extern şi în calitate de amuletă, magnetul a avut mare succes la chinezi, indieni, egipteni arabi, greci, romani etc. Despre calităţile lui terapeutice vorbesc în lucrările lor şi savanţii antichităţii, Aristotel şi Pliniu. Până în sec. XIII, se cunosc Galen sec. III, Marcel din Bordeaux sec. IV, Avicenna sec XI şi Albert cel Mare sec. XIII. Toţi au susţinut şi au recomandat magnetul pentru alinarea unor boli însă eroii principali susţinători ai magnetoterapiei au apărut mai târziu.
      În sec al XIV- lea a trăit un cunoscut medic german, Pracelsius, care poate fi socotit cel mai pasionat susţinător al calităţilor terapeutice ale magnetului. Astfel, într-o lucrare de-a sa el scrie tăios şi bombastic: Medici păduchioşi îmi spun adesea că eu nu urmez sfaturile anticilor, dar de ce le-aş urma oare? Tot ce au spus ei despre magnet este egal cu zero. Dacă mă ţineam orbeşte după alţii şi nu făceam eu însumi experienţe, n-aş fi ştiut decât ceea ce ştie orice ţăran: că magnetul atrage fierul. Eu afirm clar şi făţiş, pe baza experimentelor făcute de mine, că în magnet este ascuns un mare secret, fără de care nu se poate face nimic împotriva multor boli.
      El vindecă scugerile de ochi, urechi, nas şi învelişurile exterioare. Prin acelaşi procedeu se vindecă rănile deschise pe şolduri, fistule, cancerul, hemoragiile femeilor. În afară de acestea, magnetul face să se retragă hernia, vindecă fracturile şi gălbinarea, scoate apa în caz de hidropizie, după cum m-am convis eu însumi, practic nu numai o dată, dar nu este nevoie să povestesc toate acestea unor ignoranţi.
    Preocupările în domeniul magnetoterpie au continuat şi în secolele următoare. Anul 1780 pote fi considerat ca anul de început al magnetoterapiei. În această perioadă Societatea medicală regală franceză  a cercetat lucrările lui Lenoble şi a transmis concluziile sale. În concluzii se afirma că magnetul are o acţiune directă asupra nervilor, că magnetul este eficace în tratamentul bolilor care se manifestă sub formă de convulsii şi dureri puternice, dar atrage atenţia asupra faptului că trebuie să se creadă în toate minunile ce i se atribuie. Un moment important în istoria aplicării magnetului în terapia unor boli este cazul Mesmer. El cercetează proprietăţile magnetului natural şi la un moment dat observă că şi mâinile sale  fără magnet pot produce vindecări astfel se deduce faptul că un organism poate influenţa un alt organism şi denumeşte acest fenomen organism vital. Aplicarea magnetismului vital sau animal, cum l-au numit ei, i-a adus un mare renume de vindecător. Însă în deceniul 9 al sec XVIII,  o comisie de savanţi francezi a socotit teoria magnetismului ca lipsită de bază ştiinţifică, iar autorul ei a fost socotit şarlatan. Mai târziu magnetismul animal şi-a căpătat locul cuvenit fiind denumit hipnoză. Pactica tratării cu magnetul a continuat de-a lungul sec. XIX.
    În anul 1881 N.I. Grigoriev publica cartea Metaloscopia şi metaloterapia în care erau sintetizate efectele curative ale magnetului. Batkin şi Charcot au remarcat că magnetul poate avea diferite efecte.
1. Provoacă mâncărimi, furnicături, înţepături la locul aplicării
2. Restabileşte sensibilitatea pielii, retinei sau transportă anestezia  de la partea bolnavă a corpului la cea sănătoasă
3. Provoacă sau împiedică paralizii sau convulsii
4. Alină dureri având origini diferite sau provoacă dureri
      În anii ʼ70 câmpul magnetic alternativ a început să fie folosit în scopuri curative în institutul de balneologie şi fizioterapie din Bucureşti. La acest institut s-au efectuat tratamente pentru cazurile de dereglare funcţională a sistemului nervos, în bolile cronice ale diferitelor organe şi unele boli de piele. Nu trebuie omis faptul  că perioada anilor '60 - '70 erau la mare căutare brăţările magnetice pe care firme japoneze producătoare le anunţau ca vindecătoare într-un lung şir de boli. Expunerea în stil pretenţios a instrucţiunilor de folosire ne face să ne gândim că în acest caz era urmărit în mod deosebit interesul comercial. Ne dăm seama din această expunere că interesul pentru efectul terapeutic al câmpului magnetic s-a născut de foarte mult timp şi că acest interes nu a scăzut o dată cu trecerea vremii.
      În cele ce urmează ne vom opri atenţia asupra câmpului magnetic în inhibarea tumorilor canceroase. Deşi aceste preocupări au prins contur în a doua jumătate a acestui secol, la noi în ţară cercetări în acest domeniu nu se cunosc. Cei care pot fi consideraţi iniţiatorii cercetărilor în domeniul înhibării creşterilor tumorilor canceroase sub acţiunea câmpului magnetic au fost fizicienii maghiari Madelaine şi Jeno Barnothi. Un caz tragic în familia Barnothi în faţa căruia medicina a fost neputincioasă l-a determinat pe acest fizician să înceapă cercetările pentru a găsi o posibilitate de a inhiba creşterea tumorii. Din studiile lor anterioare descoperiseră că sub influenţa câmpului magnetic creşterea sistemului fibrilar este inhibată. Dacă celulele canceroase se difuzează pe căile fibrelor iar câmpul magnetic inhibă dezvoltarea acestora, nu s-ar putea oare ca tocmai câmpul magnetic să inhibe dezvoltarea unor tumori experimentale? Primele cercetări au fost întreprinse pe un lot de 22 de specii cărora li s-au grefat tumori experimentale. După 5 zile, 6 şoareci au fost puşi în câmp magnetic cu intensitatea de 3000 Oe. Toate animalele martor au murit în 14-20 de zile după grefă. Din cei 6 şoareci expuşi câmpului magnetic 4 s-au vindecat definitiv. Din 1948 soţii Barnothi se mută în SUA în statul Ilinois şi îşi dedică întreaga viaţă magnetobiologiei. Ei continuă cercetările începute la Budapesta şi constată că rezultatul influenţei câmpului magnetic asupra tumorilor depinde de felul tumorii, de metoda grefării şi de felul câmpului magnetic. Au oservat de asemenea o scădere în greutate a speciilor expuse, aceasta datorându-se încetinirii vitezei de înmulţire şi deci a activităţii mitotice a celulelor. Se cunoştea că ţesutul tumorilor este caracterizat de o actvitate mitotică intensă şi deci câmpul magnetic şi deci câmpul magnetic ar putea influenţa creşterea acestor tumori. În 1956 soţii Barnothi publică prima lucrare legată de acest subiect în revista engleză Nature după aproape 20 de ani de cercetări. În acest articol ei arată acţiunea câmpului magnetic asupra compoziţiei sângelui care sub această acţiune prezintă la început o scădere a numărului de leucocite, dar după încetarea acţiunii câmpului magnetic numărul leucocitelor creşte brusc. Aceste observaţii au permis oamenilor de ştiinţă să foloseasccă câmpul magnetic în prevenirea bolii de iradiere în care numărul leucocitelor scade. Rolul soţilor Barnothy a fost decisiv în organizarea oamenilor de ştiinţă în studiul magnetobiologiei, Jena Barnothy fiind şi preşedintele Fondului cercetărilor biomagnetice. În paralel cu cercetările din  America ale fizicienilor Barnothy, în Italia, savantul Lenzy publică în 1940 o lucrare privind acţiunea câmpului magnetic asupra creşterii tumorilor tratate în câmp alternativ de 42 de Hz şi intensitate de1500-1700 Oe. El a stabilit că dacă tumorile experimentale erau ţinute în câmpul magnetic înainte de grefare sau dacă animalele, cărora le erau inoculate, erau tratate câte 8 ore pe zi timp de 12 zile, tumorile se prindeau mai puţin bine sau aveau o scădere pronunţată. Biofizicianul american Loe Gross a observat din cercetările sale că este posibil ca acţiunea câmpului magnetic să nu aibă loc în mod nemijlocit asupra tumorii cât a sistemului imunitar. Această observaţie a fost susţinută şi de medicul N.V. Vesilev din Tomask care a studiat fenomenul. Anii care au urmat au arătat că acţiunea câmpului magnetic, asociată cu alţi factori poate exercita o acţiune puternică asupra tumorilor. De mare importanţă au fost cercetările pe tumori spontane şi nu grefate, situaţie care se întâlneşte la om. În acest caz cercetările au dovedit că persoanele care lucrau într-un câmp magnetic intens se îmbolnăvesc rar de cancer şi se citează cazul unui bolnav care s-a vindecat datorită condiţiilor în care lucra. Biochimiştii americani Laksman şi Indumaty au studiat influenţa câmpului magnetic asupra celulelor canceroase izolate. Ei au arătat că în cazul carcinomului pielii omului menţinut în câmp magnetic de 4000 Oe numărul celulelor a scăzut cu 9% în timp ce în proba martor a crescut cu 31%. Despre aceste cercetări mulţi fizicieni au şi ei părerea lor. Mulţi dintre ei sunt sceptici, mai ales în privinţa influenţei câmpurilor magnetice constatate asupra fenomenelor biologice. Legea lui Faraday privind inducţia electromagnetică demonstrează că variaţia câmpului magnetic sau mişcarea unui conductor în câmp magnetic generează un curent electric. Pornind de la această lege, unii fizicieni consideră că numai prin curenţi de inducţie câmpurile magnetice pot acţiona asupra sistemului nervos.
      Au existat şi alte păreri:
      - În 1962 fizicianul sovietic I.G. Dorfmann a emis ipoteza că macromoleculele anizotrope pot să-şi schimbe orientarea în câmp magnetic, influenţând prin aceasta procesele biologice;
      -În 1966 Jeno Barnothy a indicat 3 ipoteze fizice principale asupra acţiunii biologice a câmpurilor magnetice:
     a) Câmpul poate inhiba mişcarea circulară a moleculelor mari, micşorând viteza reacţiilor biochimice;
      b) Schimbă unghiul legăturii de valenţa  care influenţează energia de transport în reacţii chimice;
      c) Modifică viteza deplasării protonilor în legăturile de hidrogen dintre nucleotidele care alcătuiesc ADN;
     1965 în revista Biofizica, Belousova, Kocervski, Marocinic discută posibilitatea unei activităţii inhibatorii a câmpului magnetic asupra circulaţiei mediilor lichide în organism.
I.G. Dorfmann arată că un câmp magnetic extern poate influenţa biocurenţii ritmici ai diverselor ţesuturi rezultatul fiind de deplasare mecanică a porţiunii încărcate de curent electric, situaţie percepută de organism. Esenţa situaţiei constă în rezonanţa care apare între frecvenţa biopotenţialelor şi cea a oscilaţiilor mecanice care sunt provocate de câmp. În condiţiile unei asemenea rezonanţe, efectele biologice vizibile pot să apară. Dar influenţa biologică a câmpurilor magnetice nu poate fi rugată, poate că apa, componenta esenţială a organismului reacţionează la acest factor fizic.
Concluzii
       A fost nevoie de mult timp şi multe dovezi ştiinţifice obiective pentru a se putea depăşi pragul psihologic şi de a nu se mai considera magnetobiologia apanajul unor originalişti. Chiar dovezile contradictorii ale unor biologi au arătat că efectul depinde de particularităţile individuale ale obiectului de studiu, de sexul, rasa, vârsta şi starea funcţională a organismului experimental. Pe drumul elucidării mecanismului de influenţă a câmpului magnetic se ridică clar o piedică: lipsa unei teorii fizice generale acceptate privind acţiunea câmpului magnetic asupra organismelor. Fizicienii emit ipoteza pe baza faptelor biologice verificate de biologi. Este clar că numai munca în colectiv ale diverşilor specialişti stă la baza succesului.